Alsacia-Lorena

BackgroundEdit

istoria modernă a Alsaciei–Lorenei a fost influențată în mare măsură de rivalitatea dintre naționalismul francez și cel German.

Franța a căutat mult timp să atingă și apoi să păstreze ceea ce a considerat a fi “granițele sale naturale”, pe care le-a considerat Pirineii la sud-vest, Alpii la sud-est și Râul Rin la nord-est. Aceste revendicări strategice au dus la anexarea teritoriilor situate la vest de râul Rin în Sfântul Imperiu Roman. Ceea ce este acum cunoscut sub numele de Alsacia a fost cucerit progresiv de Franța sub Ludovic al XIII-lea și Ludovic al XIV-lea în secolul al 17-lea, în timp ce Lorena a fost încorporată din secolul al 16-lea sub Henric al II-lea până în secolul al 18-lea sub Ludovic al XV-lea (în cazul celor trei episcopii, încă din 1552). Aceste schimbări de frontieră, la acea vreme, au însemnat mai mult sau mai puțin că un conducător (prinții locali și guvernele orașelor, cu o anumită putere rămasă a Sfântului Împărat Roman) a fost schimbat cu altul (regele Franței); Revoluția franceză a fost cea care a transformat ceea ce ar fi putut fi numit “regele teritoriilor germane ale Franței” în părți ale Franței propriu-zise.

naționalismul German pe de altă parte, care în forma sa din secolul al 19-lea a apărut ca o reacție împotriva ocupației franceze a unor zone întinse ale Germaniei sub Napoleon, a căutat să unifice toate populațiile vorbitoare de limbă germană din fostul Sfânt Imperiu Roman al națiunii germane într-un singur stat național. Deoarece diferite dialecte germane erau vorbite de majoritatea populației din Alsacia și Moselle (nordul Lorenei), aceste regiuni au fost privite de naționaliștii germani ca făcând parte pe bună dreptate din speranța Germaniei unite în viitor.

noi, germanii care cunoaștem Germania și Franța, știm mai bine ce este bine pentru alsacieni decât nefericiții înșiși. În perversiunea vieții lor franceze nu au nicio idee exactă despre ceea ce privește Germania.

— Heinrich von Treitschke, istoric German, 1871

de la anexare la Primul Război Mondialedit

• harta franceză cu umbrire care arată d xktypartements înainte de 1870 cu linii negre după 1871.

• fotografie a unei statui în locul Maginot Nancy care personifică pierderea Alsaciei ca separare a unei mame și a unei fiice.
• pata neagră (1887) de Albert Bettannier.
• guvernul general al Elsass (1875) de A. Petermann.
• 1887 harta germană, folosind nume de locuri germane, din Alsacia-Lorena.

în 1871, cererea noului Imperiu German pentru Alsacia din Franța după victoria sa în Războiul Franco-prusac nu a fost pur și simplu o măsură punitivă. Transferul a fost controversat chiar și în rândul germanilor: cancelarul German, Otto von Bismarck, s-a opus inițial, deoarece a crezut (corect) că va genera o dușmănie Franceză permanentă față de Germania. Unii industriași germani nu doreau concurența din partea industriilor alsaciene, cum ar fi producătorii de țesături care ar fi expuși concurenței din industria considerabilă din Mulhouse. Karl Marx i-a avertizat și pe colegii săi germani:

“dacă Alsacia și Lorena sunt luate, atunci Franța va face mai târziu război Germaniei împreună cu Rusia. Nu este necesar să intrăm în consecințele nesfinte.”

Bismarck și industriașii Sud-germani au propus ca Alsacia să cedeze Elveției, în timp ce Elveția ar compensa Germania cu un alt teritoriu. Elvețienii au respins propunerea, preferând să rămână neutri între francezi și germani.

împăratul German, Wilhelm I, s-a alăturat în cele din urmă comandantului Armatei Helmuth von Moltke, altor generali prusaci și altor oficiali care au susținut că o schimbare spre vest a frontierei franceze era necesară din motive strategice militare și etnografice. Din punct de vedere lingvistic, transferul a implicat persoane care, în cea mai mare parte, vorbeau dialecte germane alemanice. La acea vreme, identitatea etnică se baza adesea în primul rând pe limbă, spre deosebire de abordarea mai multifacetică axată pe autoidentificarea utilizată astăzi. Din punct de vedere militar, până la standardele de la începutul anilor 1870, deplasarea frontierei de la Rin ar oferi germanilor un tampon strategic împotriva temutelor viitoare atacuri franceze. Datorită anexării, germanii au câștigat controlul asupra fortificațiilor din Metz și Strasbourg (str.

crearea unui nou teritoriu Imperial (Reichsland) din fostul teritoriu francez ar atinge acest obiectiv: deși un Reichsland nu ar face parte din punct de vedere tehnic din Regatul Prusiei, fiind guvernat direct de imperiu (condus de regele Prusiei ca împărat și ministru-președinte al Prusiei ca cancelar Imperial) ar echivala în termeni practici cu același lucru. Astfel, prin anexarea Alsacia-Lorena, Berlinul a reușit să evite complicațiile cu Baden și Bavaria în chestiuni precum noi fortificații.

un desen animat politic American din 1898 care descrie disputa asupra Alsaciei – Lorenei ca o poveste de dragoste medievală.

amintirea războaielor napoleoniene era încă proaspătă în anii 1870.Wilhelm I însuși a trebuit să fugă cu familia regală prusacă în Prusia de Est la vârsta de nouă ani în 1806 și a servit în Bătălia de la Waterloo. Până la războiul Franco-prusac, francezii și-au menținut dorința de lungă durată de a-și stabili întreaga frontieră estică pe Rin și, astfel, au fost priviți de majoritatea germanilor din secolul 19 ca un popor agresiv și dobânditor. În anii de dinainte de 1870, germanii se temeau de francezi mai mult decât francezii se temeau de germani. Mulți germani la acea vreme au crezut că crearea noului imperiu în sine ar fi suficientă pentru a câștiga dușmănie Franceză permanentă și, astfel, au dorit o graniță apărabilă cu inamicul lor de lungă durată. Orice dușmănie suplimentară care ar fi câștigată din concesiunile teritoriale a fost minimizată ca marginală și nesemnificativă în schema generală a lucrurilor.

zona anexată consta din partea de nord a Lorenei, împreună cu Alsacia.

• zona din jurul orașului Belfort (acum teritoriul francez de Belfort) nu a fost afectată, deoarece Belfort fusese apărat de colonelul Denfert-Rochereau, care s-a predat numai după ce a primit ordine de la Paris și a fost despăgubit de un alt teritoriu.
• orașul Montb Okticliard și zona înconjurătoare la sud de Belfort, care au făcut parte din departamentul Doubs din 1816 și, prin urmare, nu au fost considerate parte a Alsaciei, nu au fost incluse, deși erau o enclavă protestantă aparținând W Oktcrttemberg din 1397-1806.

această zonă corespundea actualelor părți franceze D de la Bas-Rhin (în întregime), Haut-Rhin (cu excepția zonei Belfort și Montb Okticliard) și o mică secțiune nord-estică a Vosges D de la Alsacia, și cea mai mare parte a părților D de la Moselle (patru cincimi din Moselle) și nord-estul Meurthe (o treime din Meurthe), care au fost partea de est a lorenei.

restul de două treimi din partea D a lui Meurthe și cea mai vestică o cincime din Moselle, care scăpase de anexarea germană, au fost Unite pentru a forma noua parte Franceză D a lui Meurthe-et-Moselle.

gara Neo-Romanică Metz, construită în 1908. Kaiser Wilhelm al II–lea a instigat la construcția diferitelor clădiri din Alsacia-Lorena presupuse reprezentative pentru arhitectura germană.

noua frontieră dintre Franța și Germania a urmat în principal decalajul geolingvistic dintre dialectele franceze și germane, cu excepția câtorva văi din partea alsaciană a munții Vosges, orașul Metz și regiunea sa și în zona Ch-Xkteau-Salins (anterior în Meurthe d-xkthespartement), care au fost anexate de Germania, deși majoritatea oamenilor de acolo vorbeau franceza. În 1900, 11,6% din populația din Alsacia–Lorena vorbea franceza ca primă limbă (11,0% în 1905, 10,9% în 1910).

faptul că micile zone francofone au fost afectate a fost folosit în Franța pentru a denunța noua frontieră ca ipocrizie, deoarece Germania justificase anexarea din motive lingvistice. Administrația germană a fost tolerantă la utilizarea limbii franceze (în contrast puternic cu utilizarea limbii poloneze în provincia Posen), iar franceza a fost permisă ca limbă oficială și Limbă școlară în acele zone în care era vorbită de majoritate. Acest lucru s-a schimbat în 1914 odată cu Primul Război Mondial.

Tratatul de la Frankfurt a dat locuitorilor regiunii până la 1 octombrie 1872, să aleagă între emigrarea în Franța sau rămânerea în regiune și schimbarea legală a naționalității lor în Germană. Aproximativ 161.000 de persoane, sau aproximativ 10,4% din populația Alsacia–Lorena, au optat pentru cetățenia franceză (așa-numitul Optanden); dar, doar aproximativ 50.000 au emigrat efectiv, în timp ce restul au dobândit cetățenia germană.

sentimentul de atașament față de Franța a rămas puternic cel puțin în primii 16 ani de la anexare. În timpul alegerilor din Reichstag, cei 15 deputați din 1874, 1881, 1884 (dar unul) și 1887 au fost numiți deputați protestatari (fr: d protestataires Alsacia–Lorena) pentru că au exprimat Reichstagului opoziția lor față de anexare prin intermediul moțiunii din 1874 în limba franceză:

“fie ca Reichstag-ul să decidă că populațiile din Alsacia-Lorena care au fost anexate, fără a fi fost consultate, la Reich-ul German prin Tratatul din Frankfurt trebuie să iasă în special cu privire la această anexare.”

comportamentul abuziv și opresiv al armatei germane față de populația orașului Saverne (afacerea Saverne, cunoscută de obicei în conturile în limba engleză sub numele de afacerea Zabern) a dus la proteste nu doar în Alsacia, ci și în alte regiuni, ceea ce a pus o presiune severă asupra relației dintre oamenii din Alsacia-Lorena și restul Imperiului German.

sub Imperiul German din 1871-1918, teritoriul anexat a constituit Reichsland sau Teritoriul Imperial al Elsa–Lothringen (germană pentru Alsacia–Lorena). Zona a fost administrată direct din Berlin, dar i s-a acordat o autonomie limitată în 1911. Aceasta a inclus Constituția și adunarea de stat, propriul drapel și Els Elsssisches Fahnenlied (“cântecul steagului alsacian”) ca imn.

rezultatele alegerilor din Reichstag 1874–1912modificare

FVp: Partidul Popular Progresist. formată în 1910 ca o fuziune a tuturor partidelor liberale de stânga.

în timpul Primului Război Mondialedit

patrulă germană în timpul afacerii Saverne

traducere: “aici, la Gertwiller, la 22 August 1914, trei fermieri alsacieni au fost împușcați, împotriva oricărei justiții. … victime nevinovate ale barbariei germane. Alsacieni! Amintiți-vă!”

în politica externă Franceză, cererea de întoarcere a Alsaciei și Lorenei a dispărut în importanță după 1880 odată cu declinul elementului monarhist. Când a izbucnit războiul mondial în 1914, recuperarea celor două provincii pierdute a devenit obiectivul principal al războiului francez.

la începutul secolului 20, militarizarea crescută a Europei și lipsa negocierilor dintre marile puteri au dus la acțiuni dure și pripite întreprinse de ambele părți în ceea ce privește Alsacia–Lorena în timpul Primului Război Mondial.de îndată ce războiul a fost declarat, atât autoritățile franceze, cât și cele germane au folosit locuitorii din Alsacia–Lorena ca pioni de propagandă.

germanii care locuiau în Franța au fost arestați și plasați în lagăre de către autoritățile franceze. La ocuparea anumitor sate, veteranii conflictului din 1870 au fost căutați și arestați de armata franceză.

germanii au răspuns la izbucnirea războiului cu măsuri dure împotriva populației Alsacia–Lorena: afacerea Saverne convinsese Înaltul Comandament că populația era ostilă Imperiului German și că ar trebui forțată să se supună. Trupele germane au ocupat unele case. Armata germană se temea că partizanii francezi-sau Franci-tireuri, așa cum fuseseră numiți în timpul războiului Franco-prusac – vor reapărea.

autoritățile germane au elaborat politici menite să reducă influența francezilor. În Metz, numele străzilor franceze, care fuseseră afișate în franceză și germană, au fost suprimate în ianuarie 1915. Șase luni mai târziu, la 15 iulie 1915, Germana a devenit singura limbă oficială din regiune, ducând la germanizarea numelor orașelor începând cu 2 septembrie 1915.

interzicerea vorbirii limbii franceze în public a sporit și mai mult exasperarea unora dintre nativi, care erau obișnuiți de mult să amestece conversația lor cu limba franceză (vezi schimbarea codului); totuși, folosirea chiar și a unui singur cuvânt, la fel de nevinovat ca “bonjour”, ar putea atrage o amendă. Unii etnici germani din regiune au cooperat în persecuție ca o modalitate de a demonstra patriotismul German.

autoritățile germane au devenit din ce în ce mai îngrijorate de reînnoirea naționalismului francez. Guvernatorul Reichsland a declarat în februarie 1918:”simpatiile față de Franța și repulsia față de germani au pătruns până la o adâncime înspăimântătoare în mica burghezie și țărănime”. Dar pentru a–i scuti de posibile confruntări cu rudele din Franța, dar și pentru a evita orice dezertare din partea soldaților alsacieni în armata franceză, recruții armatei germane din Alsacia-Lorena au fost trimiși în principal pe frontul de Est sau Marina (Kaiserliche Marine). Aproximativ 15.000 de alsacieni și Lorraineri au servit în marina germană.

anexare la Republica francezăedit

un alsacian în rochie tradițională și un ofițer francez, c. 1919

în atmosfera revoluționară generală a Imperiului german care expira, consiliile marxiste ale muncitorilor și soldaților (Soldaten und Arbeiterr Xvte) s-au format la Mulhouse, la Colmar și Strasbourg în noiembrie 1918, în paralel cu alte astfel de organisme înființate în Germania, în imitație a Sovietelor echivalente rusești.

Metz și Lorena s-au întors în Franța, prima pagină a le Petit Journal din 8 decembrie 1918

în această situație haotică, Landtagul Alsacia–Lorena s–a proclamat autoritatea supremă a țării cu numele de Nationalrat, Sovietul de la Strasbourg a revendicat înființarea unei republici Alsacia-Lorena, în timp ce reprezentantul SPD Reichstag pentru Colmar, Jacques Peirotes, a anunțat stabilirea stăpânirii franceze, îndemnând Parisul să trimită trupe rapid.

în timp ce consiliile sovietice s-au desființat odată cu plecarea trupelor germane între 11-17 noiembrie, sosirea armatei franceze a stabilizat situația: trupele franceze au pus regiunea sub ocupație militară și au intrat în Strasbourg pe 5 noiembrie. Nationalrat a proclamat anexarea Alsaciei la Franța la 5 decembrie, chiar dacă acest proces nu a obținut recunoaștere internațională până la semnarea Tratatul de la Versailles în 1919.

Franța a împărțit Alsacia–Lorena în diviziunile Haut-Rhin, Bas-Rhin și Moselle (aceeași structură politică ca înainte de anexare și creată de Revoluția franceză, cu limite ușor diferite). Chiar și astăzi, legile din aceste trei regiuni sunt oarecum diferite de restul Franței – aceste dispoziții specifice sunt cunoscute sub numele de legea locală din Alsacia–Moselle.

Meurthe-et-Moselle a fost menținut chiar și după ce Franța a recuperat Alsacia-Lorena în 1919. Zona Belfort a devenit o zonă cu statut special și nu a fost reintegrată în Haut-Rhin în 1919, dar în schimb a fost transformată într-un statut complet D în 1922 sub numele Territoire-De-Belfort.

guvernul francez a început imediat o campanie de francizare care a inclus deportarea forțată a tuturor germanilor care se stabiliseră în zonă după 1870. În acest scop, populația a fost împărțită în patru categorii: a (cetățeni francezi înainte de 1870), B (descendenți ai unor astfel de cetățeni francezi), C (cetățeni ai statelor aliate sau neutre) și D (străini inamici – germani). Până în iulie 1921, 111.915 persoane clasificate drept “D” au fost expulzate în Germania. Limba germană Alsacian ziare de asemenea, au fost suprimate și toate numele de locuri au fost francizised (de exemplu, Straßburg → Strasbourg, Mülhausen → Mulhouse, Schlettstadt → Sélestat, etc.).

Al Doilea Război Mondialdit

evacuare și deportaredit

la 1 septembrie 1939 populația din Alsacia și Moselle care locuiau în regiunea de frontieră Franco-germană a fost evacuată. Aceasta cuprindea aproximativ o treime din populația din Alsacia și Moselle, sau aproximativ 600.000 de locuitori. Evacuarea a avut ca scop asigurarea spațiului pentru operațiunile militare și protejarea cetățenilor împotriva atacurilor. Evacuaților li s-a permis să se întoarcă în iulie 1940.

din moment ce legislația germană care reprima homosexualitatea se aplica în Alsacia–Moselle, homosexualii au fost deportați. Evreii refugiați și rezidenți au fost, de asemenea, expulzați.

controlul German și Malgr-nousEdit

Monumentul lui Malgr-nous din Obernai, Alsacia

după înfrângerea Franței în primăvara anului 1940, Alsacia și Mosela nu au fost anexate oficial de Germania Nazistă. Deși termenii armistițiului specificau că integritatea întregului teritoriu francez nu putea fi modificată în niciun fel, Adolf Hitler, F-ul german, a elaborat o lege de anexare în 1940 pe care a păstrat-o secretă, așteptând să o anunțe în cazul unei victorii germane. Printr–o serie de legi care în mod individual păreau minore, Berlinul a preluat de facto controlul Alsaciei–Lorenei, iar Alsacienii-Lorraini ar putea fi recrutați în armata germană. În timpul ocupației, Mosela a fost integrată într-un Reichsgau numit Westmark și Alsacia a fost amalgamată cu Baden. Începând din 1942, oamenii din Alsacia și Moselle au fost făcuți cetățeni germani prin decret al guvernului nazist. 123-124

începând din octombrie 1942, tinerii alsacieni și Lorenieni au fost incluși în forțele armate germane. Uneori erau cunoscute sub numele de malgr-nous, care putea fi tradus în engleză ca “împotriva voinței noastre”. O mică minoritate s-a oferit voluntar, în special autorul soldatului uitat, cunoscut sub pseudonimul Guy sajer. În cele din urmă, 100.000 de alsacieni și 30.000 de Mosellani au fost înscriși, mulți dintre ei pentru a lupta împotriva Armatei Roșii Sovietice, pe frontul de Est al Germaniei. Majoritatea celor care au supraviețuit războiului au fost internați în Tambov în Rusia în 1945. Mulți alții au luptat în Normandia împotriva Aliaților sub numele de malgr al Diviziei A 2-a SS Panzer Das Reich, dintre care unii au fost implicați în Oradour sur Glane și Tulle crime de război.

vorbirea alsaciană, Lorena Franconiană sau franceză a fost interzisă sub ocupația germană, iar învățarea limbii germane a fost obligatorie.