Drepturile omului și etica în sănătatea publică

mergând mai departe

într-o lume în care foamea, sărăcia și degradarea mediului sunt prea evidente, ar fi nerealist să cerem remedii guvernamentale doar pe baza angajamentelor lor internaționale privind drepturile omului, dar aceste angajamente oferă un cadru util pentru modelarea legilor și politicilor naționale, oferă un instrument util pentru asigurarea responsabilității și indică abordări utile pentru promovarea sănătății publice. Există multe lucruri pe care guvernele ar trebui și pot să le facă.

o agendă în 5 puncte prezintă modul în care sectorul sănătății poate promova sănătatea populației.6 primul punct de pe ordinea de zi este instituționalizarea aplicării sistemice și de rutină a perspectivelor privind drepturile omului la toate acțiunile din sectorul sănătății. În multe, dacă nu în toate societățile, cei săraci sau marginalizați beneficiază prea puțin de inițiativele de sănătate publică. Sunt necesare eforturi continue pentru a reduce inegalitățile sociale în domeniul sănătății, inclusiv în ceea ce privește primirea asistenței medicale, finanțarea serviciilor de sănătate și alocarea resurselor de îngrijire a sănătății. Aceste eforturi ar trebui să includă infrastructuri și personal de sănătate adecvate, în special în cazul în care nivelurile de sărăcie sunt cele mai ridicate, precum și politici sau practici de eliminare a formelor de discriminare de gen, rasială/etnică și de altă natură, deoarece acestea pot afecta accesul la servicii și utilizarea acestora.

al doilea obiectiv al acestei agende este consolidarea și extinderea funcțiilor de sănătate publică pentru a crea condițiile de bază necesare pentru realizarea sănătății și bunăstării. Contribuțiile sectorului sănătății la aceste eforturi includ stabilirea de programe pentru apă curată și canalizare, Siguranța Alimentelor și a medicamentelor, controlul tutunului și educația pentru sănătate și diseminarea informațiilor și stabilirea standardelor pentru locuri de muncă sigure, locuințe, transport și condiții de mediu. Acțiunea eficientă în aceste domenii necesită colaborarea cu sectoarele guvernamentale care nu sunt obișnuite să lucreze în domenii legate de sănătate. Un beneficiu suplimentar al Legii drepturilor omului este că clarifică obligațiile tuturor sectoarelor guvernamentale de a promova și proteja drepturile omului și, în acest sens, oferă sprijin sectorului sănătății pentru colaborarea cu noi parteneri.

finanțarea echitabilă a asistenței medicale este al treilea punct din agenda bazată pe drepturi pentru sănătatea publică. Principiile proporționalității pentru a atinge obiectivul drepturilor omului de “cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mentală” impun ca persoanele cu cele mai puține resurse să plătească cel mai puțin, atât în termeni absoluți, cât și ca proporție din resursele lor totale. Această cerință înseamnă, de asemenea, că lipsa resurselor personale nu ar trebui să împiedice o persoană să primească servicii recomandate pe baza normelor și cunoștințelor științifice predominante. Îndeplinirea acestei cerințe este, totuși, o provocare deosebită pentru societățile cu o povară grea a bolilor, priorități de sănătate și sociale concurente și resurse limitate.

al patrulea punct impune măsuri pentru a garanta că serviciile de sănătate pot fi furnizate în mod eficient ca răspuns la cauzele majore ale condițiilor de sănătate care pot fi prevenite, în special în rândul celor săraci și dezavantajați. Instituțiile de sănătate, cu toate acestea finanțate, vor trebui să depună eforturi sistematice și susținute pentru a dezvolta infrastructura pentru a oferi servicii echitabile. Aceste eforturi includ identificarea și reducerea obstacolelor care împiedică grupurile dezavantajate să beneficieze pe deplin de inițiativele în domeniul sănătății—obstacole precum discriminarea pe bază de limbă, rasă/etnie, sex și orientare sexuală. Ca o primă prioritate, ar trebui subliniat controlul condițiilor care pot fi prevenite în mare măsură, cum ar fi mortalitatea și morbiditatea maternă, HIV/SIDA și tuberculoza. În ciuda presiunii donatorilor financiari pentru rezultate imediate, instituțiile de sănătate trebuie să aibă strategii de sănătate publică care să se concentreze pe termen lung și care să abordeze cauzele profunde și comune ale bolilor, inclusiv sărăcia, discriminarea și neglijarea drepturilor omului.

al cincilea punct de pe ordinea de zi este monitorizarea, susținerea și luarea de măsuri pentru a face față implicațiilor politicilor de dezvoltare în domeniul Drepturilor Omului în toate sectoarele care afectează sănătatea. Bazându-se pe descrierea Sănătății de către Organizația Mondială a Sănătății ca stare de “bunăstare fizică, mentală și socială”7(p2), acest punct al agendei ar sprijini sectorul sănătății în monitorizarea acelor acțiuni din sectorul public și privat care afectează sănătatea (dincolo de acele acțiuni cu conexiuni medicale evidente) și ar include preocupări largi de sănătate și dezvoltare. Nu există limite naturale clare în ceea ce privește sfera preocupărilor legate de sănătatea publică sau aplicarea principiilor drepturilor omului pentru ameliorarea sănătății publice, a căror recunoaștere poate permite intensificarea eforturilor pentru realizarea de progrese în domeniul drepturilor omului și al sănătății publice.

etica oferă, de asemenea, o bază pentru un spectru larg de acțiuni și poate completa acțiunile care provin din perspectivele drepturilor omului, chiar dacă orientările sale și influența asupra asistenței medicale sunt mai mult un produs al reflecției filosofice, al percepțiilor profesioniștilor din domeniul sănătății și al organizațiilor din domeniul sănătății, al comentariilor analiștilor academici și al contribuțiilor grupurilor de interese speciale, de exemplu cele interesate de tulburări specifice. Deși există o serie de orientări și coduri de conduită, un interes deosebit pentru lucrătorii din domeniul sănătății publice va fi revizuirea și reformatarea Ghidului Internațional pentru revizuirea etică a studiilor Epidemiologice8,produs în 1991 de Consiliul pentru organizațiile internaționale ale societăților medicale (CIOMS). În loc să producă un document separat pentru cercetarea în domeniul sănătății publice, CIOMS a elaborat un draft9 care să apară ca supliment la orientările etice internaționale CIOMS din 2002 pentru cercetarea biomedicală care implică subiecți umani.

proiectul de supliment CIOMS se concentrează pe aspectele și provocările distincte ale epidemiologiei și se referă în primul rând la acele studii care se concentrează pe dosarele medicale identificabile personal pentru care consimțământul persoanelor fizice nu poate fi cerut sau dat în mod fezabil, celor care utilizează probe biologice excedentare sau arhivate și celor care ar putea aduce dezavantaje și stigmatizări de grup. Aplicarea acestor linii directoare la cercetarea în domeniul sănătății publice poate evidenția întrebări nerezolvate cu privire la contrastele dintre cercetarea și practica în domeniul sănătății publice și valoarea impunerii unui model mai medical investigatorilor de științe Sociale. Cu toate acestea, se speră că utilizarea acestor orientări va lărgi viziunea eticii asistenței medicale dincolo de științele medicale la științele sociale, astfel încât cercetarea sistemelor de sănătate, studiile calitative și studiile bazate pe populație vor fi îmbrățișate și vor fi generate studii de sănătate publică în cadrul preocupărilor etice în îngrijirea sănătății.