lumina se rupe unde nu strălucește soarele – Dylan Thomas – analiză

acest poem de Dylan Thomas nu este ușor de stăpânit și este deschis interpretării personale … gândurile mele sunt cu caractere cursive după fiecare strofă …

lumina se rupe unde nu strălucește soarele

lumina se rupe unde nu strălucește soarele;
unde nu curge marea, apele inima
împinge în mareele lor;
și, fantome sparte cu glowworms în capul lor,
lucrurile de lumină
fișier prin carne în cazul în care nici o carne punți oasele.

… lumina vine doar din intuneric … lumina poate fi recunoscuta doar in Termeni de intuneric … si ‘inima impinge’ intr-un teritoriu nou, nu ca marea care vine si merge la aceleasi limite … ‘apele inimii’ pot fi echivalate cu lumina spirituala … ele sunt ca ‘fantomele sparte cu viermi de stralucire’ pentru ca o astfel de lumina este latenta in corp ca o abstractizare … si astfel se strecoara prin carne destul de separata de carnea care pune oasele …

o lumanare in coapse
încălzește tinerețea și sămânța și arde semințele vârstei;
unde nici o sămânță nu se agită,

o lumânare în coapse are conotații sexuale, precum și reprezintă timpul … cu timpul sămânța tinereții este arsă ca o lumânare arde și nici o sămânță nu este produsă

fructul omului se desface în stele,
luminos ca un smochin;
unde nu este ceară, lumânarea își arată firele de păr.

… și cu timpul omul încrețit se desface în stele … ‘fructul omului’ – cu lumină la fel de strălucitoare ca stelele … smochinul o alegere adecvată a fructului (sub smochin Buddha a primit iluminarea) …. și ați putea spune că, cu timpul când lumânarea arde până la capăt în loc de fitil, avem firele de păr argintii de vârstă

zorii se sparg în spatele ochilor;
de la stâlpii craniului și picioarelor sângele vânt
alunecă ca o mare;
nici împrejmuit, nici mizat, șuvoaiele cerului
cioc la tijă
ghicind într-un zâmbet uleiul lacrimilor.

… lumina și conștientizarea în general vin din interior … și zorii se pot sparge nevăzute (‘în spatele ochilor’) … ‘sânge’, apele inimii caută iluminarea ca o mare care se răspândește … dar din cer vine lumina …toiagul divin căutând guri de apă… și apoi ‘un zâmbet’ și ulei – venind ca o vindecare până la lacrimile căutării …toiagul și uleiul având conotații religioase

noapte în orbite runde,
ca o lună pitch, limita globurilor;
ziua luminează osul;
unde nu este frig, jupuirea gales unpin
hainele de iarnă;
filmul de primăvară atârnă de capace.

… noaptea își face efectul … și orice căldură este luată de ‘jupuirea furtunilor’ … când vine lumina zilei se întâlnește cu osul … primăvara se va întâmpla sperăm, dar acum este ‘atârnată de capace’ … asta îmi vorbește despre lumina dimineții care întâlnește o depresie întunecată în corp

lumina se rupe pe loturi secrete,
pe vârfuri de gândire unde gândurile miros în ploaie;
când logica moare,
secretul solului crește prin ochi,
și sângele sare în soare;
deasupra alocărilor de deșeuri, zorii se opresc.

… dar lumina are un mister în munca sa … subtil și dincolo de logică … ‘pe vârfurile gândirii unde gândurile miros în ploaie’… ce linie minunată … și lumina vine doar atunci când încercarea de logică este abandonată … secretul luminii vine prin solul ascuns al ochiului … așa cum o plantă ar crește din ceea ce este ascuns sub pământ … și când primăvara este aici ‘sângele sare în soare’… o trezire … dar ce găsește zorii ‘deasupra alocărilor de deșeuri’ nici o recunoaștere, nici un răspuns și în astfel de zone zorii sunt ineficienți … poate o pledoarie pentru un răspuns la lumină

Dylan Thomas

… sunt sigur că va veni și mai multă lumină când voi reciti